Barack Obama, șase procente peste Mitt Romney în ultimele sondaje

Barack Obama, șase procente peste Mitt Romney în ultimele sondaje
Publicat: 28/09/2012, 14:54
Actualizat: 29/07/2014, 23:27

Barack Obama pare să fi beneficiat, în opinia publică, de efectul convenției partidului democrat de săptămâna trecută, conform mai multor sondaje publicate de la încheierea acestei reuniuni care îi acordau luni șase puncte avans în fața adversarului său Mitt Romney, relatează AFP.

Conform celui mai recent sondaj CNN-Opinion Research, președintele american în exercițiu este creditat cu 52 la sută din intențiile de vot, față de 46 la sută pentru Romney, fost guvernator de Massachusetts (nord-est) cu care se va confrunta la 6 noiembrie pentru Casa Albă.

Un sondaj anterior, realizat înainte de convenția democrată de la Charlotte (North Carolina, sud-est) între 4 și 6 septembrie și în cadrul căreia Obama a fost învestit drepz candidat, îi plasează pe cei doi rivali la egalitate cu 48 la sută fiecare.

Ancheta CNN se înscrie în seria sondajelor publicate de la sfârșitul săptămânii de institutele specializate și care par să arate că Obama a beneficiat din plin de efectul convenției, un eveniment difuzat de televiziune la oră de maximă audiență.

Astfel, luni, institutul Rasmussen acorda 50 la sută din intențiile de vot lui Obama față de 45 la sută lui Romney, iar Gallup acordă de asemenea cinci puncte avans președintelui în exercițiu (49 la sută față de 44 la sută republicanului).

Această creștere netă contrastează cu rezultatele convenției republicane de la Tampa (Florida, nord-est) care aparent a avut puține consecințe asupra intențiilor de vot în favoarea lui Romney și intervine în pofida unui nou raport lunar nefavorabil cu privire la ocuparea forței de muncă publicat vineri, la o zi de la încheierea convenției democrate.

În cursul discursului său de învestire de joi seară la Charlotte, Obama a adoptat un ton realist, recunoscând că sloganul de speranță cu care a fost ales în urmă cu patru ani a fost „pus la încercare”, mai ales prin șomajul care depășește încă procentul de 8 la sută din populația activă, față de 5 la sută înainte de criza din 2008.

Însă el le-a promis de asemenea americanilor că schimbarea rămâne posibilă încurajându-i să aibă încredere îl el, în timp ce Romney îl acuză de incompetență în domeniul economic.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...